joi, 6 aprilie 2017

Eclere cu cremă de lime

eclere cu crema
Ingrediente:

400 gr gogoși (coji) pentru eclere (se găsesc deja făcute la magazin - pentru economie de timp)

crema de limetă:

8 linguri rase de făină
1 litru de lapte la temperatura camerei
6 linguri rase de zahăr tos
coaja de la 3 limete
zeama de la 3 limete + 1 lămâie
200 gr unt
2-3 picături de esență de lămâie

crema de ciocolată:

200 gr ciocolată amăruie
75 gr unt
2-3 linguri de lapte călduț
2-3 picături de esență de lămâie

Pregătire:

crema de limetă:
eclere cu crema de limecrema de lime de casa

Spălăm bine limetele și lămâia, le răzuim pe o farfurioară și le stoarcem într-un castronel.

Într-un vas rezistent termic, punem lingurile de făină și de zahăr și amestecăm bine. Apoi, turnăm puțin câte puțin lapte, în timp ce mixăm bine cu un tel (pentru a nu face cocoloașe). Adăugăm jumătate din coaja răzuită și jumătate din zeama obținută.

Apoi punem vasul la foc mic și amestecăm permanent cu telul. Când compoziția începe să se îngroașe, adăugăm restul de coajă și de zeamă de lime/lămâie. Amestecăm timp de aproximativ 15 minute, de când am pus pe foc, apoi oprim focul.

Lăsăm crema deoparte până se mai răcește (nu trebuie sa fie fierbinte, dar nici rece sau la temperatura camerei, astfel încât să se topească untul).

Tăiem untul în cubulețe mici. Odată ce crema s-a răcit ușor, punem câte o bucățică de unt și amestecăm cu mixerul, până adăugăm toată cantitatea de unt. Crema va fi foarte fină. O lăsăm deoparte pentru a pregăti crema de ciocolată.

crema de ciocolată:
eclere cu ciocolata


Punem untul la topit la foc mic. Adăugăm ciocolata tăiată cubulețe și amestecăm până se topește. Adăugăm treptat câte puțin lapte, apoi 2-3 picături de esență de lămâie.


eclerele:
eclere de casa

























Tăiem eclerele pe jumătate și le umplem cu crema de lime (adăugăm cât putem de mult), apoi le acoperim cu căpăcelul, pe care îl ungem cu ciocolată. Ornăm după bunul nostru plac.


eclere cu crema

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu